Stăteam în semi întuneric pe canapeaua roșie și mă gândeam încotro s-o apuc. Ce să fac ca să nu fiu nevoită să plec de lângă puiul meu cel mic de care nici eu nu sunt pregătită să mă separ și el nici atât nu e?
Nu m-am simțit niciodată atât de anxioasă și neajutorată și mai ales neînțeleasă. Poate doar o altă mamă ar înțelege de ce simt că trebuie să mai "stau" acasă o vreme cu cel mic și cu cel "mare".
Am început să plâng căci se acutizau trăirile și nu îmi venea nici o idee. Unde să mă angajez să lucrez flexibil, dar decent plătit, să-mi pot alăpta copilul în continuare și să mă pot îngriji de ei nu doar în weekend?
De bani sigur că e nevoie că doar de asta am intrat în "panica" revenirii în câmpul muncii, dar cu ce preț plec eu de lângă micuț acum? Și ca să nu fie vreo confuzie, nu sunt genul de mamă cloşcă. Îi las să "zburde" nestingheriți prin viață cât mai independenți și încrezători. Dar când vine vorba de legăturile noastre emoționale... nu-mi vine deloc să le întrerup brusc, plecând 12-14 ore de acasă.
Așa că... am plâns. Am plâns o vreme întrebându-mă ce să fac ca să câștig măcar atât cât primesc acum sub forma indemnizației de creștere copil. Nu am găsit nici un răspuns, dar măcar m-am detensionat.
Pe măsură ce m-am liniștit și am revenit lângă copil, am avut un soi de revelație: trebuie să vând 1000 de plăcinte. O mie de plăcinte și aș mai putea sta puțin cu iubitul meu mic cât să fim amândoi pregătiți să petrecem timp despărțiți.
Apoi a venit panica, teama de eșec, întrebările și am început să-mi demontez ideea.
Şi tot aşa, de câteva zile, mă entuziasmez și mă desumflu, pot și nu pot s-o fac.
Aseară am contactat o veche prietenă să mă ajute cu ceva îndrumări ca să nu dau greș cu cv-ul, căci înclin spre a lucra pentru un șef, însă ea mi-a spus așa: ":) draga de tine. Am câteva prietene in HR. Cred că primul sfat pe care o să îl primești este să nu te angajezi." Și râde, continuând: "De ce să vrei să lucrezi pentru altceva când tu faci prăjituri și ai copii grozavi deci practic viața ta este deja perfectă?"
Fraza asta mi-a dat curaj. M-a convins să încerc să-mi îndeplinesc visul de a coace iubire pentru alții ca să mă ajut să fac ce simt.
Așa că de azi, scot la vânzare 1000 de plăcinte. 1000 de plăcinte lunar și visul meu începe acum să se materializeze.
Pentru cei care vor iubire coaptă și să ajute o mamă să muncească când "stă" acasă cu copiii ei, mă găsiți aici.
Nu m-am simțit niciodată atât de anxioasă și neajutorată și mai ales neînțeleasă. Poate doar o altă mamă ar înțelege de ce simt că trebuie să mai "stau" acasă o vreme cu cel mic și cu cel "mare".
Am început să plâng căci se acutizau trăirile și nu îmi venea nici o idee. Unde să mă angajez să lucrez flexibil, dar decent plătit, să-mi pot alăpta copilul în continuare și să mă pot îngriji de ei nu doar în weekend?
De bani sigur că e nevoie că doar de asta am intrat în "panica" revenirii în câmpul muncii, dar cu ce preț plec eu de lângă micuț acum? Și ca să nu fie vreo confuzie, nu sunt genul de mamă cloşcă. Îi las să "zburde" nestingheriți prin viață cât mai independenți și încrezători. Dar când vine vorba de legăturile noastre emoționale... nu-mi vine deloc să le întrerup brusc, plecând 12-14 ore de acasă.
Așa că... am plâns. Am plâns o vreme întrebându-mă ce să fac ca să câștig măcar atât cât primesc acum sub forma indemnizației de creștere copil. Nu am găsit nici un răspuns, dar măcar m-am detensionat.
Pe măsură ce m-am liniștit și am revenit lângă copil, am avut un soi de revelație: trebuie să vând 1000 de plăcinte. O mie de plăcinte și aș mai putea sta puțin cu iubitul meu mic cât să fim amândoi pregătiți să petrecem timp despărțiți.
Apoi a venit panica, teama de eșec, întrebările și am început să-mi demontez ideea.
Şi tot aşa, de câteva zile, mă entuziasmez și mă desumflu, pot și nu pot s-o fac.
Aseară am contactat o veche prietenă să mă ajute cu ceva îndrumări ca să nu dau greș cu cv-ul, căci înclin spre a lucra pentru un șef, însă ea mi-a spus așa: ":) draga de tine. Am câteva prietene in HR. Cred că primul sfat pe care o să îl primești este să nu te angajezi." Și râde, continuând: "De ce să vrei să lucrezi pentru altceva când tu faci prăjituri și ai copii grozavi deci practic viața ta este deja perfectă?"
Fraza asta mi-a dat curaj. M-a convins să încerc să-mi îndeplinesc visul de a coace iubire pentru alții ca să mă ajut să fac ce simt.
Așa că de azi, scot la vânzare 1000 de plăcinte. 1000 de plăcinte lunar și visul meu începe acum să se materializeze.
Pentru cei care vor iubire coaptă și să ajute o mamă să muncească când "stă" acasă cu copiii ei, mă găsiți aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu